Jurnalul schimbării

Sunt profesor. De ceva timp ajut elevii să înveţe …

Prima zi de şcoală. Înainte de a intra pentru prima dată în clasa lor, am fost avertizată că e o clasă cu probleme. Redau, în linii mari,  mai jos o discuţie între mine şi colegi.

Coleg/ Colegă  – Ai (…) la  clasa a VIII-a?
Eu –   Da.
Coleg/ Colegă –   Vai de mine. Mie mi-e groază când ştiu că trebuie să intru la ei. Vei vedea tu.
Eu –   De ce?
Coleg/ Colegă –   Nu ascultă. Sunt obraznici. Nu învaţă. Copiii sunt din ce în ce mai răi.  Nu mai avem ce să le facem. De-abia aşteptăm să termine şi să scăpăm de ei că numai probleme ne fac. Mai sunt câţiva elevi mai „de Doamne ajută”, dar restul sunt „catastrofă”.
Eu –   Presupun  că de la ei lucrurile se văd puţin altfel. Poate au şi ei nişte motive pentru care se comportă aşa. Există soluţii. Aceasta este misiunea noastră ca dascăli.
Coleg/ Colegă –   Se bat, înjură, nu învaţă, părinţii nu sunt interesaţi de şcoală. Pe ei îi interesează doar alte prostii.
Eu –   Care credeţi că sunt cauzele acestei stări? Ce se poate face pentru schimbarea situaţiei?
Coleg/ Colegă –   Ce să mai schimbi? Nu vezi că nimeni nu face nimic? Facem fiecare ce putem.
Eu –   Dar cine ar trebui să facă şi, mai ales, ce?
Altă colegă –   Părinţii nu sunt interesaţi. Ni se cere tot mai mult …
Eu –          Spuneţi că părinţii sunt de vină pentru că nu-i mai interesează. Aţi discutat cu ei?  Aţi incercat să faceţi ceva în acest sens? Aţi discutat acest aspect şi în Consiliul Profesoral sau de Administraţie pentru a găsi soluţii?

 Gândurile mele au început să plece din discuţie. Realizam  că teoria profesorului Daniel David se verifică. Ceea ce vedem reprezintă o construcţie a minţii. Mintea creează sensuri şi semnificaţii. Interlocutorii mei încercau să creeze „poveşti” pentru a-şi justifica acţiunile sau non acţiunile.

Cu siguranţă că au încercat de-a lungul timpului să schimbe comportamentul elevilor schimbându-le gândirea sau intenţiile. Adică au existat bune intenţii. Or, s-a dovedit  ştiinţific că „nu e nevoie să schimbi gândurile şi intenţiile elevilor pentru că nu acestea sunt cauza comportamentului lor. Faptul că gândurile, intenţiile generează comportamente reprezintă o construcţie a minţii umane, o iluzie.” (Daniel David)  Nu vei convinge pe nimeni să se lase de fumat doar spunându-i cât de nociv e fumatul. Fumătorul ştie asta. Aşa cum nu vei convinge sau îi vei convinge greu pe elevi să păstreze curăţenia într-o sală de clasă care arată deplorabil.

Soluţia pentru schimbarea comportamentelor este relativ simplă: expune elevul la modelele pe care vrei să le ai şi întăreşte comportamentul precum şi la modele de evitat şi însoţeşte-le de „pedepse”. „Accentul însă nu trebuie să cadă pe pedeapsă ci pe (re)educare.”  (Daniel David)  

Dacă vrei, în calitate de educator, să schimbi comportamentul unui elev nu trebuie să îi schimbi gândurile ci să-i oferi modelele potrivite în legătură cu comportamentul aşteptat.

Discuţia cu colegii ar fi putut să continue la nesfârşit. Am fost salvată de soneria care anunţa sfârşitul pauzei, pentru unii, şi începutul orei, pentru alţii.

Urlete pe coridor. Sala de clasă era cam neîngrijită. Pereţii „pavoazaţi” cu tot felul de lucruri de calitate îndoielnică, inestetice, inutile. Mizerie şi hârtii pe jos.Tabla neştearsă. Coşul de gunoi, plin, dădea pe dinafară.

Copiii aşteptau liniştiţi, probabil curioşi la prima întânire cu noua profesoară. Ce am găsit? O stare de normalitate. Comportamentul lor era normal pentru vârsta lor, pentru situaţia dată. Dornici de afirmare, dornici să fie remarcaţi, fiecare pentru ceea ce era în stare. Unii de bine, alţii de rău. Chiar şi cunoştinţele lor legate de disciplina pe care o predau erau peste aşteptările mele, în urma discuţiilor din pauză.

Faptul că la vârsta de 13-14 ani vorbeau unii peste alţii, fără să asculte îmi demonstra că încercarea de educaţie a cam „eşuat” în acea clasă. Cel puţin până atunci.  De ce să asculte ce comunică alţii cînd ceilalţi nu îi ascutau? De ce să păstreze curăţenia când nimeni nu îi aprecia sau îi „pedepsea” prea aspru sau nedrept? Comportamentul lor era doar o reacţie, zic eu firescă, la ceea ce se întâmpla în jurul lor. Răspundeau nedreptăţii cu nedreptate, violenţei cu violenţă, inconsecvenţei cu inconsecvenţă, mizeriei cu mizerie, comunicau cu alţii aşa cum comunicau şi alţii cu ei.

La o primă analiză am constatat că situaţia nu era nici pe departe aşa de „neagră” cum mi-a fost prezentată. Ea putea fi remediată aplicând şi respectând principiile pe care le găseşti în manualele de psihopedagogie.

Şi pentru că pentru mine elevii mei reprezintă viitorul meu, cetăţenii cu care voi trăi în comunitate, comunitatea însăşi, şi pentru că nu  pot să mă gîndesc la ei ca la nişte „rebuturi”, consider că e de datoria mea să  schimb lucrurile în bine.

Aceasta este provocarea pentru acest an şcolar. Aceasta şi aceea de a crea mediul favorabil reunirii dascălilor care doresc schimbarea stării descrise la început.

Îmi propun, de azi încolo,  să scriu într-un jurnal întâmplările trăite alături de elevii şi elevele pe care îi învăţ, pe de-o parte  pentru a le comunica modelele şi gândurile mele mele de dascăl şi, pe de altă parte, pentru a transmite comunităţii educaţionale mesajul că dacă noi, cei implicaţi în educaţie, vom crea mediul educaţional potrivit vom obţine comportamentele dorite, aşteptate. Dacă nu, nu.

Voi continua să am o atitudine de respect faţă de elevi  şi voi avea grijă să îmi declar în mod implicit şi explicit,  valorile şi convingerile.

8 Comments:

  1. Respect (pentru modul în care pui problema…se vede că nu ai trecut prin facultate cum fac majoritatea!) și …..succes în ceea ce dorești să realizezi, Mihaela Seușan!

  2. Raveca Elena Conțiu

    Un principiu atât de ușor verificabil, dar prea lesne uitat este acela cuprins admirabil in poezia ”Copiii învață ceea ce trăiesc” scrisă de Dorothy Law Nolte și Rachel Harris

    Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

    Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

    Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

    Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

    Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;

    Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

    Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

    Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;

    Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

    Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

    Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;

    Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

    Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;

    Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

    Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

    Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

    Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;

    Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

    Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.

  3. Observ o minte limpede, orientată spre rezultate, într-un context în general neclar și plin doar de frustrări și acuze.
    O asemenea combinație nu poate avea decât efecte benefice. Nu e nevoie decât de bunăvoință și obiectivitate din partea celor implicați (mă refer în primul rând la adulți, atât profesori cât și părinți).

    • Mihaela Seusan

      Multumim pentru aprecieri. Mă bucur să postezi articolul pe forum. Astfel există posibilitatea ca un număr cât mai mare de persoane să susţină educaţia de calitate.

  4. CONȚIU Elena Raveca

    Subscriu ideii de a expune elevul la modelele pe care vrei şi de a întări comportamentul precum şi la modele de evitat.
    De altfel, această idee o întâlnim și în manualele de pedagogie în care se specifică la capitolul educație morală faptul că acest tip de educație pornește dinspre comportament înspre cunoaștere, nu invers. E nevoie ca mai întâi elevul să practice un comportament dezirabil și abia apoi să-și explice ceea ce practică.
    In ceea ce privește pedepsele acestea ar putea fi văzute mai degrabă ca niște consecințe logice. Un exemplu: un elev care îi deranjează pe ceilalți în timpul pauzei va fi nevoit să-și petreacă următoarele pauze într-un mediu în care nu mai pune în pericol siguranța și binele altor colegi.
    Un alt exemplu : elevul care întrerupe permanent pe ceilalți, pierde dreptul de a-și spune ideea. (Tare bine ar fi dacă ar invăța de la părinți să onoreze gândurile celorlalți și să considere un semn de lipsă de respect faptul că îi întrerupe)

  5. Daniela Panazan

    Draga Mihaela,
    e pentru prima data cand citesc acest articol si nu m-am uitat cine l-a scris dar am fost convinsa ca e vorba de tine si clasa a 8 a B. Multimea de factori care ne determina sa fim inventatori de povesti este un rezultat al altor povesti care se tes pe seama scolii si a noastra, a tuturor. Asemenea povesti trebuie spuse si scrise dar, in niciun caz, nu trebuie scoase din contextul in care ele se produc. Si cum totul e istorie iar acum se apropie …ultima zi de scoala a clasei respective eu sunt extrem de curioasa a citi ultima pagina de jurnal (dedicat acestei clase…).

    • Mihaela Seusan

      Dragă Daniela, ceea ce am relatat nu e o poveste, e o realitate trăită de mine. Cunosc foarte bine şi contextul. Poate într-o zi îl voi şi descrie mai în amănunt.Am petrecut un an şcolar alături de aceşti copii şi îmi menţin părerea de la început: elevele şi elevii acelei clase sunt “recuperabili”, au potenţial şi încearcă să se “descurce” cum pot ei mai bine în situaţii date. Mă gândesc tot timpul că necesar doar să îmi aduc aminte de principiile (pedagogice) pe care e nevoie să le respect pentru a avea şanse de reuşită. Dacă nu am reuşit, o parte din eşec mi se datorează, iar dacă am reuşit să realizez ceea ce mi-am propus, la fel, o parte din succes e şi meritul meu, al dascălului. Am avut o relaţie bună cu ei, i-am tratat cu respect şi am încercat să nu las ca nivelul lor de cunoştinţe (destul de scăzut, ce-i drept) să ne altereze relaţia, ci, să încerc să îi ajut să sintetizeze cunoştinţele dobândite în gimnaziu. Voi participa cu multă bucurie la banchetul lor, cu bune, cu rele, aşa cum este viaţa. Sper să îmi poarte un gând bun şi să le fie de folos ce au învăţat de la mine, atât cât au învăţat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *