Jurnalul schimbării
Sunt profesor. De ceva timp ajut elevii să înveţe …
Prima zi de şcoală. Înainte de a intra pentru prima dată în clasa lor, am fost avertizată că e o clasă cu probleme. Redau, în linii mari, mai jos o discuţie între mine şi colegi.
| Coleg/ Colegă | – Ai (…) la clasa a VIII-a? |
| Eu | – Da. |
| Coleg/ Colegă | – Vai de mine. Mie mi-e groază când ştiu că trebuie să intru la ei. Vei vedea tu. |
| Eu | – De ce? |
| Coleg/ Colegă | – Nu ascultă. Sunt obraznici. Nu învaţă. Copiii sunt din ce în ce mai răi. Nu mai avem ce să le facem. De-abia aşteptăm să termine şi să scăpăm de ei că numai probleme ne fac. Mai sunt câţiva elevi mai „de Doamne ajută”, dar restul sunt „catastrofă”. |
| Eu | – Presupun că de la ei lucrurile se văd puţin altfel. Poate au şi ei nişte motive pentru care se comportă aşa. Există soluţii. Aceasta este misiunea noastră ca dascăli. |
| Coleg/ Colegă | – Se bat, înjură, nu învaţă, părinţii nu sunt interesaţi de şcoală. Pe ei îi interesează doar alte prostii. |
| Eu | – Care credeţi că sunt cauzele acestei stări? Ce se poate face pentru schimbarea situaţiei? |
| Coleg/ Colegă | – Ce să mai schimbi? Nu vezi că nimeni nu face nimic? Facem fiecare ce putem. |
| Eu | – Dar cine ar trebui să facă şi, mai ales, ce? |
| Altă colegă | – Părinţii nu sunt interesaţi. Ni se cere tot mai mult … |
| Eu | – Spuneţi că părinţii sunt de vină pentru că nu-i mai interesează. Aţi discutat cu ei? Aţi incercat să faceţi ceva în acest sens? Aţi discutat acest aspect şi în Consiliul Profesoral sau de Administraţie pentru a găsi soluţii? |
Gândurile mele au început să plece din discuţie. Realizam că teoria profesorului Daniel David se verifică. Ceea ce vedem reprezintă o construcţie a minţii. Mintea creează sensuri şi semnificaţii. Interlocutorii mei încercau să creeze „poveşti” pentru a-şi justifica acţiunile sau non acţiunile.
Cu siguranţă că au încercat de-a lungul timpului să schimbe comportamentul elevilor schimbându-le gândirea sau intenţiile. Adică au existat bune intenţii. Or, s-a dovedit ştiinţific că „nu e nevoie să schimbi gândurile şi intenţiile elevilor pentru că nu acestea sunt cauza comportamentului lor. Faptul că gândurile, intenţiile generează comportamente reprezintă o construcţie a minţii umane, o iluzie.” (Daniel David) Nu vei convinge pe nimeni să se lase de fumat doar spunându-i cât de nociv e fumatul. Fumătorul ştie asta. Aşa cum nu vei convinge sau îi vei convinge greu pe elevi să păstreze curăţenia într-o sală de clasă care arată deplorabil.
Soluţia pentru schimbarea comportamentelor este relativ simplă: expune elevul la modelele pe care vrei să le ai şi întăreşte comportamentul precum şi la modele de evitat şi însoţeşte-le de „pedepse”. „Accentul însă nu trebuie să cadă pe pedeapsă ci pe (re)educare.” (Daniel David)
Dacă vrei, în calitate de educator, să schimbi comportamentul unui elev nu trebuie să îi schimbi gândurile ci să-i oferi modelele potrivite în legătură cu comportamentul aşteptat.
Discuţia cu colegii ar fi putut să continue la nesfârşit. Am fost salvată de soneria care anunţa sfârşitul pauzei, pentru unii, şi începutul orei, pentru alţii.
Urlete pe coridor. Sala de clasă era cam neîngrijită. Pereţii „pavoazaţi” cu tot felul de lucruri de calitate îndoielnică, inestetice, inutile. Mizerie şi hârtii pe jos.Tabla neştearsă. Coşul de gunoi, plin, dădea pe dinafară.
Copiii aşteptau liniştiţi, probabil curioşi la prima întânire cu noua profesoară. Ce am găsit? O stare de normalitate. Comportamentul lor era normal pentru vârsta lor, pentru situaţia dată. Dornici de afirmare, dornici să fie remarcaţi, fiecare pentru ceea ce era în stare. Unii de bine, alţii de rău. Chiar şi cunoştinţele lor legate de disciplina pe care o predau erau peste aşteptările mele, în urma discuţiilor din pauză.
Faptul că la vârsta de 13-14 ani vorbeau unii peste alţii, fără să asculte îmi demonstra că încercarea de educaţie a cam „eşuat” în acea clasă. Cel puţin până atunci. De ce să asculte ce comunică alţii cînd ceilalţi nu îi ascutau? De ce să păstreze curăţenia când nimeni nu îi aprecia sau îi „pedepsea” prea aspru sau nedrept? Comportamentul lor era doar o reacţie, zic eu firescă, la ceea ce se întâmpla în jurul lor. Răspundeau nedreptăţii cu nedreptate, violenţei cu violenţă, inconsecvenţei cu inconsecvenţă, mizeriei cu mizerie, comunicau cu alţii aşa cum comunicau şi alţii cu ei.
La o primă analiză am constatat că situaţia nu era nici pe departe aşa de „neagră” cum mi-a fost prezentată. Ea putea fi remediată aplicând şi respectând principiile pe care le găseşti în manualele de psihopedagogie.
Şi pentru că pentru mine elevii mei reprezintă viitorul meu, cetăţenii cu care voi trăi în comunitate, comunitatea însăşi, şi pentru că nu pot să mă gîndesc la ei ca la nişte „rebuturi”, consider că e de datoria mea să schimb lucrurile în bine.
Aceasta este provocarea pentru acest an şcolar. Aceasta şi aceea de a crea mediul favorabil reunirii dascălilor care doresc schimbarea stării descrise la început.
Îmi propun, de azi încolo, să scriu într-un jurnal întâmplările trăite alături de elevii şi elevele pe care îi învăţ, pe de-o parte pentru a le comunica modelele şi gândurile mele mele de dascăl şi, pe de altă parte, pentru a transmite comunităţii educaţionale mesajul că dacă noi, cei implicaţi în educaţie, vom crea mediul educaţional potrivit vom obţine comportamentele dorite, aşteptate. Dacă nu, nu.
Voi continua să am o atitudine de respect faţă de elevi şi voi avea grijă să îmi declar în mod implicit şi explicit, valorile şi convingerile.
Leave a Reply