ERASMUS +

ERASMUS + este programul Uniunii Europene care are scopul de moderniza și internaționaliza educația, formarea profesională și lucrul de tineret.

Pentru oameni el oferă posibilitatea de a își dezvolta competențele pe toate cele trei componente (cunoștințe, abilități, atitudini) precum și de a face schimb de experiențe cu persoane cu interese similare din alte țări.

Pentru organizații acesta oferă un suport financiar cu scopul de a își dezvolta capacitatea managerială de a răspunde mai bine nevoilor beneficiarilor pe care îi deservesc și comunităților pe care le sprijină prin proiecte internaționale.

Toate detaliile pot fi accesate pe pagina oficială a Programului www.erasmusplus.ro

Asociația ECCE Educația a răspuns apelului național pentru proiecte de mobilitate în domeniul educației adulților, apel lansat de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale – ANPCDEFP și a depus proiectul “Implică-te în educație pentru binele copilului tău!” (BE involvED!).  Acest proiect a fost declarat admis și a primit o finanțare de 12200 euro. Toate informațiile despre proiect, scop, obiective, cine poate participa, activități, rezultate, noutăți s.a se găsesc pe pagina proiectului (BE InvolvED).

În continuarea proiectului, Asociația ECCE Educația va crea un Centru comunitar pentru informarea și formarea părinților în domeniul educației. (Centrul ECCE Educația)
Scopul acestui Centru este de a pregăti părinții pentru implicarea eficientă în educația copiilor,
pentru îndeplinirea atribuțiilor descrise în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de
învățământ preuniversitar, pentru o comunicare, colaborare, cooperare autentice și eficiente în
beneficiul elevilor și pentru o educație de calitate, care să asigure șanse egale copiilor din Cisnădie
pentru integrarea socială și pe piața muncii europeană și internațională.